">

„Anticarul nu pierdu ocazia să-i relateze pe larg cum venise Georgeoiu înt ia oară la Capșa în căutarea poetului, știind că acesta trecea zilnic pe-acolo, trebuia să semneze un contract important. Era seara, pe la șapte și ceva, în local nu se afla niciun client. Directorul editurii se așezase la o masă, chiar în mijloc, și comandase un pește și o sticlă de vin, negru! Închipuie-ți tu!, vin negru la șalău, era șalău, mi-a spus chiar el! Georgeoiu m nca, sorbind încet vinul, în așteptarea poetului, și la un moment dat, văz nd că acesta nu mai apărea, îi făcuse un semn cu degetulș lui Spiridonachis, semn cu degetul! Oberul se plimba nervos de la un capăt la altul al salonului, și Georgeoiu îl întrebase ”c nd vine domnul T.”, -era opt, nici opt. Spiridonachis trecuse pe l ngă masa lui în culmea iritării, și-i răspunsese din mers, fără să se oprească, ”Domnul T. trețe pe la douăsprezece, bea o cafea și pleacă!” d nd informația asta despre poet ca un șef de gară despre un expres internațional de noapte, a cărui oră de sosire toată lumea o cunoaște, și numai un mocofan ca Georgeoiu habar n-are, un mitocan în localul lui și care mai bea și vin negru după șalău, și mai și zdrobește și peștele cu furculița, ca pe o tocana de c rciumă, fără să puie m na pe cuțitul cuvenit, numai fiindcă o fi auzit el dracu` știe unde că nu se bagă în pește cuțit! Directorul se întorsese cu scaun cu tot ăn direcția în care grecul pornise furios printre banchetele și scaunele căptușite cu un pluș obosit, pe care se lăfăise aproape un secol „monstruoasa coaliție”, întrebndu-l de ce era at t de supărat, pe tonul acela al lui, bonom, popular, pe care Chiril îl cunoștea at t de bine. Spiridonachis se oprise pufăind pe sub mustăți și îi inșirase pe loc motivele, profit nd de faptul că în salon nu se mai afla nimeni, altfel, pretindea Brummer, grecul nu și-ar fi permis. Georgeoiu îl înjurase ur t, dar ur t de tot,-spunea anticarul-, asemenea vorbe nu mai răsunaseră în localul acela ce păstra în pereți ecouri ilustre, replici memorabile, sau, ca violență, cel mult c te un gest bine studiat acasă, în fața oglinzii, cărți de vizită schimbate în vederea duelului din zorii zilei următoare, în pădurea Băneasa. Spiridonachis chemase miliția. Georgeoiu nu se intimidase deloc și rămăsese pe poziție la masa lui. În nici cinci minute apăruse un reprezentant al forței publice. Văz nd promptitudinea acestuia, grecul se răzg ndise. Nu era el omul să umble cu p ra. Spre surprinderea lui Georgeoiu, Spiridonachis îi spusele omului legii că avusese un incident „cu o persoană”, dar că între timp plecase. Asta-i plăcuse democratului director al editurii, și, cu jovialitatea sa, îi ceruse Oberului scuze pentru înjurătura ur tă. Grecul se înclinase țeapăn, adică el, ca santinelă la bariera claselor, era gata să înțeleagă orice insultă și să accepte scuzele, deși un domn adevărat-și acest lucru de asemeni ar fi trebuit să-l învețe omul acela gras și vulgar din fața lui-nu cere niciodată scuze unui chelner. Invitat să ia loc la masă, Spiridonachis nu-și îngădui, „-de ce?-se mira Georgeoiu-hai să fim prieteni!, de un` să știu eu aiurelile de aici, eu m-am născut în mahalaua Ploieștiului, domnule, eu sunt proletar, neam de neamul meu n-a m ncat la Capșa, așa că, dă-mi voie, asta-i situația istorică!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedintumblr
—Constantin Toiu
Tags:

Related Quotes

popup close button