Credinţa zugrăveşte icoanele-n biserici -Şi-n sufletu-mi pusese poveştile-i feerici,Dar de-ale vieţii valuri, de al furtunii pasAbia conture triste şi umbre-au mai rămas.În van mai caut lumea-mi în obositul creier,Căci răguşit, tomnatec, vrăjeşte trist un greier;Pe inima-mi pustie zadarnic m na-mi ţiu,Ea bate ca şi cariul încet într-un sicriu.Şi c nd g ndesc la viaţa-mi, îmi pare că ea curăÎncet repovestită de o străină gură,Ca şi c nd n-ar fi viaţa-mi, ca şi c nd n-aş fi fost.Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rostDe-mi ţin la el urechea – şi r d de c te-ascultCa de dureri străine?… Parc-am murit de mult.



